PR:
Banca Comerciala "Moldova-Agroindbank" S.A. 75.00
MTF: |
"ALPHA LEASING" SA 1.00

Sesiuni de educație financiară pentru participanții la școala de vară: “Implicarea tinerilor în procesul decizional” (14-18 august)

Inapoii la lista noutăţilor

2023-08-18

Săptămâna curentă (la 15 și 17 august), în incinta Bursei de Valori a Moldovei, de către vicepreședinta BVM – dna Golban Ala, au fost moderate două sesiuni de educație financiară, dedicate unui grup de tineri din mai multe țări - Republica Moldova, România și Ucraina. Tematica abordată în cadrul acestor sesiuni a fost ”Educația financiară și dezvoltarea personală”, unde au fost puse în discuție aspecte precum: necesitatea educației financiare pentru orice persoană, fiind un element cheie spre independența financiară; piața financiară din R.M. și actorii sistemului financiar național.

Astfel, participanții au avut posibilitatea de a afla ce instrumente și servicii financiare ar putea folosi, ce sunt acțiunile, obligațiunile, cum să se investească corect și inteligent, fiind totodată familiarizați cu istoricul apariției burselor în lume, tipurile acestora, precum și activitatea Bursei de Valori a Moldovei, serviciile prestate de aceasta, instrumentele financiare admise și tranzacționate pe piețele administrare de operatorul de piață național.


Aceste sesiuni de educație financiară au fost organizate pentru tinerii participanți la școala de vară: “Implicarea tinerilor în procesul decizional” (14-18 august), desfășurată în cadrul Proiectului Jean Monnet Centru de Excelență: “Consolidarea sustenabilității democrației prin educație civică”.
 
 
  

Inapoii la lista noutăţilor