Извещение о созыве Годового Общего Собрания Акционеров S.A.R. „MOLDCARGO” S.A
Stimaţi acţionari ai S.A. R. „MOLDCARGO” S.A.! Consiliul SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI – REASIGURĂRI „MOLDCARGO” S.A., cu sediul mun. Chişinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 97, informează cu privire la Hotărârea sa din 13.06.2022 cu privire la convocarea Adunării Generale Anuale a Acţionarilor pentru data de 18 august 2022, ora 11.00, cu prezenţa acţionarilor pe adresa: mun. Chişinău, str. Vlad Ţepeş, 1 (sediul „CIPTI” – Centrul de Instruire a Personalului pentru Transporturi Internaţionale), sala de conferinţe. Ora înregistrării participanţilor la Adunarea Generală Anuală a Acţionarilor – de la 09.30 până la 10.55.
ORDINEA DE ZI:
1. Cu privire la examinarea şi aprobarea dării de seamă a Societăţii pentru anul 2021.
2. Cu privire la aprobarea Raportului Financiar al Societăţii pentru anul 2021.
3. Cu privire la aprobarea dării de seamă privind activitatea Comisiei de Cenzori în anul 2021, avizul societăţii de audit referitor raportului financiar al Societăţii pentru anul 2021.
4. Cu privire la aprobarea dării de seamă privind activitatea Consiliului Societăţii pentru anul 2021.
5. Cu privire la confirmarea organizaţiei de audit pentru efectuarea auditului situaţiilor financiare ale Societăţii pentru anul 2022 şi stabilirea cuantumului retribuţiei serviciilor acesteia.
6. Cu privire la confirmarea organizaţiei de audit pentru efectuarea auditului în scop de supraveghere ce ţine de adecvarea şi implementarea politicilor şi procedurilor interne în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi efectuării tranzacţiilor în cadrul Societăţii pentru anul 2022 şi stabilirea cuantumului retribuţiei serviciilor acesteia.
7. Cu privire la acoperirea pierderilor Societăţii;
8. Cu privire la alegerea membrilor şi a Preşedintelui Consiliului Societăţii şi stabilirea cuantumului retribuţiei serviciilor acestora.
9. Cu privire la alegerea membrilor Comisiei de Cenzori şi stabilirea cuantumului retribuţiei serviciilor acesteia.
10. Cu privire la alegerea membrilor şi a Preşedintelui Comitetului de Audit, şi stabilirea cuantumului retribuţiei serviciilor acestora.
11. Cu privire la ordinea de autentificare a semnăturilor Preşedintelui şi Secretarului Adunării, care vor semna procesul-verbal al Adunării Generale Anuale a Acţionarilor S.A.R. MOLDCARGO S.A.
Lista acţionarilor care au dreptul să participe la Adunarea Generală Anuală a Acţionarilor din 18.08.2022 va fi întocmită la situaţia din 11 iulie 2022 de către Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare.