PR:
Banca Comerciala "Moldova-Agroindbank" S.A. 94.00
MTF: |
S.A. "Micul Print" 12.50

Vizita de studiu la Bursa de Valori a Moldovei a unui grup de studenți din cadrul ASEM

Inapoii la lista noutăţilor

2023-10-04

Un grup de studenți de la ASEM au efectuat o vizită de studiu la Bursa de Valori a Moldovei
 
Marți, 3 octombrie 2023 în cadrul Bursei de Valori a Moldovei (BVM) a fost organizată o vizită de studiu pentru un grup de studenți din cadrul Academiei de Studii Economice (ASEM) evenimentul fiind organizat la inițiativa Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

În cadrul evenimentului, tinerii au avut posibilitatea să se informeze din prima sursă cu activitatea bursieră. Studenții au aflat care sunt funcțiile pieței de capital, ce instrumente și servicii financiare sunt disponibile pe această piață, ce sunt acțiunile și obligațiunile, dar și cum pot fi efectuate investiții în vederea obținerii unor viitoare câștiguri.

În cadrul prezentării făcute de vicepreședintele BVM, Ala Golban, studenții au fost informați cu istoricul apariției Bursei de Valori a Moldovei, serviciile prestate de aceasta, instrumentele financiare admise și tranzacționate pe piețele administrate de BVM.

În context, președintele CNPF, Dumitru Budianschi, a menționat că piața bursieră din Republica Moldova are perspective de a deveni o platformă cu un mediu prielnic pentru investitori, care să ofere o infrastructură modernă pentru întrunirea ofertelor și cererilor de capital și i-a îndemnat pe tineri să analizeze oportunitățile profesionale oferite de această piață.

Vizita de studiu la BVM este prima din cele două organizate în această săptămână cu prilejul campanie desfășurate de CNPF în contextul World Investor Week 2023.

Notă: În perioada 2-6 octombrie 2023, CNPF desfășoară o serie de acțiuni ce au drept scop conștientizarea importanței și rolului educației în dezvoltarea unor atitudini financiare echilibrate în rândul elevilor și studenților, dar și a populației adulte, în contextul Săptămânii Internaționale a Investitorului (World Investor Week 2023) - inițiativă susținută de Organizația Internațională a Reglementărilor de Valori Mobiliare (IOSCO). 






Inapoii la lista noutăţilor